Ultimele noutăți

FLYONE ANUNȚĂ REGULI NOI PRIVIND BAGAJELE DE MÂNĂ ȘI DE CALĂ

23 iulie, 2019
Anonymous

Pentru zborurile începând cu 14 Octombrie, se modifică regulile de transportare a bagajelor de cală și de mână prin extinderea opțiunilor oferite și simplificarea limitărilor. Astfel, pasagerii FLYONE vor avea oportunitatea de a alege să călătorească nu doar cu un bagaj de mână, dar să opteze și pentru a doua geantă, care poate fi luată la bord.

Din 14 Octombrie 2019, fiecare pasager are dreptul să urce în aeronavă cu un bagaj de mână gratuit, cu dimensiunea de până la 40x30x20cm. A doua geantă până la 10kg și dimensiunea maximă ce nu poate depăşi 50x40x25cm poate fi luată la bord de către pasagerii care au inclus serviciul FLYONE PRIORITY.

Tot din luna octombrie, FLYONE introduce noi tipuri de bagaj de cală:
Geantă mică până la 10 kg (tarif 15 euro)
Geantă standard până la 20 kg (tarif 20 euro)
Geantă mare până la 30 kg (tarif 30 euro).

Conform noilor reguli, clienții pot să aleagă dintr-o gamă mai largă de opțiuni, fiind în concordanță cu strategia companiei de personalizare a călătoriilor, conform preferințelor și necesităților individuale. Totodată, FLYONE face transportarea bagajelor și mai accesibile dacă sunt procurate online, astfel fiind cu 50% mai ieftine dacă sunt achitate prin intermediul paginii www.flyone.eu.

Amintim că FLYONE s-a lansat în anul 2016 și în prezent operează zboruri către 11 destinații, 7 curse regulate și 4 curse charter: Londra, Moscova, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Antalya, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Bodrum. Adițional FLYONE oferă 3 curse în calitate de marketing carrier: Moscova – Surgut, Moscova - Krasnodar și Moscova - Sankt Petersburg.

Biletele pentru zborurile companiei pot fi achiziționate pe site-ul oficial www.flyone.eu, și la agențiile autorizate atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și peste hotare.