Ultimele noutăți

FLYONE ANUNȚĂ LANSAREA CURSEI CHIȘINĂU – FRANKFURT!

16 decembrie, 2019
Anonymous

Compania FLYONE anunță despre lansarea unei noi curse directe, Chișinău – Frankfurt - Chișinău. Suntem încântați să unim acest oraș pe harta noastră de zboruri fiind prima destinație pentru FLYONE în Germania. FLYONE aduce zâmbete pentru că facem întâlnirile mai simple fie cu prietenii, familia sau descoperim culturi și oameni noi. Începând cu 6 aprilie 2020 zborurile rutei Chișinău – Frankfurt - Chișinău vor fi operate de către FLYONE, de la 39 Eur.

Mircea Maleca, Director General FLYONE, salută noua lansare: “Suntem bucuroși să anunțăm o altă cursă mult așteptată, cea către Frankfurt, pentru a oferi pasagerilor noștri noi oportunități de călătorie în Europa. Noua cursă, care va opera din luna aprilie, oferă pasagerilor cele mai mici tarife, începând de la 39 Euro. Echipa FLYONE așteaptă pasagerii cu nerăbdare să-i întâmpine la bord cu mult zâmbet, și să vă ofere un zbor sigur, plăcut și la cel mai mic preț!”

Zborurile vor fi operate cu o frecvență de 2 ori pe săptămână, Luni și Miercuri din 6 aprilie, și din luna iulie de 3 ori pe săptămână, operând și în ziua de vineri. Pentru că ne gândim la confortul pasagerilor nostri, zborul va fi operat în aeroportul compact si simplu de ajuns Frankfurt Hahn (HHN) la orele:

Decolare Chișinău KIV - 8:00 → Aterizare Frankfurt Hahn (HHN) – 9:30
Decolare Frankfurt Hahn (HHN) 10:00 → Aterizare Chișinău KIV 13:30

Aeroportul Frankfurt Hahn www.hahn-airport.de este localizat în apropiere de orașul Frankfurt cu multiple opțiuni de transport, precum autobus, taxi sau cu mașina proprie. Ținem să menționăm că aeroportul oferă cele mai mici prețuri pentru parcare pe termen lung, direct la aeroport și pot fi rezervate online aici http://www.hahn-airport.de/default.aspx?menu=parking&cc=en .  Astfel, veți putea ajunge rapid, comod, sigur și la cele mai mici prețuri în/din orașul Frankfurt sau alte orase, pentru a savura locuri memorabile: poți vizita Muzeul German de Film, casa legendarului scriitor Johann Wolfgang von Goethe și Muzeul de Arta Staedel.

Acum ai oportunitatea să descoperi “Manhattan-ul” german, fiind unul dintre cele trei orașe europene care au un număr important de zgârîe nori. Biletele avia Chișinău - Frankfurt pot fi procurate pe site-ul companiei http://www.flyone.eu sau la oficiile proprii de vânzări FLYONE, dar și la agențiile autorizate locale și de peste hotare.

Despre FLYONE

FLYONE (www.flyone.eu) s-a lansat în 2016, și deși este o companie tânără, aceasta a reușit în scurt timp să devină unul dintre liderii pieții avia din Republica Moldova.

Toate serviciile suplimentare oferite de către FLYONE fac parte din planul strategic al companiei de îmbunătățire a experienței pasagerilor.

Amintim că FLYONE în prezent operează zboruri către 12 destinații, 8 curse regulate și 4 curse charter: Frankfurt, Londra, Moscova, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Antalya, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Bodrum.