Rezervă un zbor сătre

PARIS CHARLES DE GAULLE (CDG)

De la 59€

Adulți

de la 12 ani

Teens

12-15 years at the time of travel

Children

2-11 years at the time of travel

Bebeluși

până la 2 ani

*You can only select a maximum of 9 passengers (Excluding Infants on Lap) per booking.

Bilete de avion ieftine spre Paris

From To Flight type Departure date Fare  
Bristol BRS Paris BVA One way Tue 22 Oct € 40.99 Book flight
Bristol BRS Paris BVA One way Tue 22 Oct € 40.99 Book flight
Bristol BRS Paris BVA One way Tue 22 Oct € 40.99 Book flight
Bristol BRS Paris BVA One way Tue 22 Oct € 40.99 Book flight
Bristol BRS Paris BVA One way Tue 22 Oct € 40.99 Book flight
Bristol BRS Paris BVA One way Tue 22 Oct € 40.99 Book flight
Bristol BRS Paris BVA One way Tue 22 Oct € 40.99 Book flight
Bristol BRS Paris BVA One way Tue 22 Oct € 40.99 Book flight

Parisul rămâne una dintre cele mai frumoase și romantice destinații turistice, oferindu-i vizitatorului tot ce își poate dori.

Centru administrativ, politic și cultural al Franței, Parisul are o istorie, dar și o arhitectură impresionantă, cu bulevarde imense și străduțe pline de magazine cochete. Odată ajuns acolo, vei avea parte de ocupații cognitiv-distractive, cu siguranță. Fie că este vorba de o plimbare pe Champs-Élysée, vizitarea impunătoarei clădiri Notre-Dame de Paris, o vizită la Luvru, SacréCoeur, Turnul Eiffel, Centrul Pompidou, Domul Invalizilor, Musée d’Orsay, Versailles, Fontainebleau, Muzeul Brâncuși… fiecare dintre aceste locații te va uimi prin ceva special și sunt doar câteva dintre atracțiile care țin pe drumuri anual milioane de turiști de peste tot. 

Turiștii care nu vor ezita să cunoască Parisul și altfel decât ca pe un centru mondial al istoriei și artei, îl vor descoperi drept un centru culinar, al modei, shoppingului și altor modalități de distracții. Despre unul dintre aceste locuri unice, pe placul celor maturi, dar, mai ales, celor mici, vom veni cu informații mai detaliate, pentru că, dacă tot ați ajuns la Paris, face să vizitați neapărat Disneyland-ul.

Parisul - cum ajungem și cum ne descurcăm

Până ajungem acolo, oferim câteva informații utile. Parisul este deservit de două aeroporturi: Orly, la sud de Paris, și Charles de Gaulle, la nord, situat în localitatea Roissy-en-France, unite de linia C a rețelei RER. Parisul este dotat cu o rețea densă Métro și e străbătut de Rețeaua Expresă Regională (RER), care face legătura între diferitele departamente din jurul Parisului. Există o rețea de căi ferate: din cele șase gări pariziene pleacă zilnic trenuri pentru navetiști, trenuri naționale și TGV-uri (Train à Grande Vitesse), către Belgia, Olanda, Germania și Marea Britanie.

Cazarea, mai exact prețul acesteia, diferă în funcție de câți bani au turiștii în buzunar/cont și de gradul de confort pe care îl solicită. Aceștia pot beneficia de lanțul de hoteluri de o stea Formula 1, unde vor găsi odăi curate și îngrijite. Pentru un mic dejun destul de consistent, mai plătiți încă 3,5 euro pe noapte, optând pentru Première Classe. Dacă vă permiteți mai mult și aveți pretenții mai mari, lanțurile hoteliere internaționale de clasa Premium vă așteaptă cu mare drag, dar să nu vă gândiți să faceți economii dacă v-ați tot decis să vă cazați într-unul dintre ele. Important este ca locul de cazare să fie aproape de o stație de metrou sau RER – cu aceste mijloace de transport puteți ajunge la aproape orice obiectiv turistic.

Seara puteți intra în Cartierul Latin pentru o specialitate tradiţională „Pied de Cochon rôti” și pentru o ciocolată caldă cu diverse arome. Merită să comandați și galettes bretonnes (clătite din făină de hrișcă) cu un pahar de cidru. Dacă tot v-ați dus la Paris, nu vă strică o sticlă de vin bun și niște brânzeturi cu mucegai.

Alte sfaturi utile

O călătorie la Paris e incompletă fără o vizită la Turnul Eiffel – nimeni nu și-ar putea imagina Parisul fără acesta. Cum ne descurcăm acolo? Până la etajul al doilea mergem cu ascensorul sau urcăm 704 trepte. La al doilea nivel vom schimba ascensorul pentru a ajunge până în vârful construcției. La primele două etaje te așteaptă două baruri și unul cu macarons, iar la ultimul etaj barul cu șampanie. Prețul de intrare până în vârful turnului este de 25 de euro pentru adulți și 6,30 euro pentru copii.

O altă atracție care nu trebuie ratată este Catedrala Notre-Dame, acolo unde ajung anual aproximativ 14 milioane de turiști. Dacă intrarea în catedrală este gratuită, urcarea într-unul dintre turnurile sale te va costa 10 euro pentru adulți. Pe copii această plăcere nu-i va costa nimic.

Parisul, frumos și gustos

Oraşul este plin de restaurante, bistrouri, braserii şi cafenele. Neapărat trebuie să solicitați tradiționalul sandviș „croque-madame/monsieur”, la un restaurant vechi, „Jacques Cagna”, din centrul cartierului Saint-Germain-des-Prés, unul dintre cele mai bune din zona respectivă. Seara puteți intra în Cartierul Latin pentru o specialitate tradiţională, „Pied de Cochon rôti” şi pentru o ciocolată caldă cu diverse arome. Merită să comandați și galettes bretonnes (clătite din făină de hrişcă), cu un pahar de cidru. Dacă tot v-ați dus la Paris, nu vă strică o sticlă de vin bun şi nişte brânzeturi cu mucegai.

Atracțiile turistice

Intrările la obiective turistice costă, în medie, 12-13 euro. Pentru a economisi timp, puteți cumpăra un „museum pass” al monumentelor considerate muzee naționale – face 32 euro pe trei zile și permite intrări la principalele obiective: Louvre, Arcul de Triumf, Palatul Versailles, Panthéon, Musée d’Orsay, Bazilica Saint-Denis, Notre-Dame, Centre Pompidou și altele. Dacă încă nu ați împlinit 26 de ani, puteți vizita fără plată toate aceste monumente, dar și să stați la coadă pentru a primi un tichet gratuit de la casa de bilete.

De asemenea, puteți achiziționa City Deal/Paris pass – cardul oficial al Parisului ce oferă posibilitatea de a folosi transportul în comun inclus. Cardul oferă călătorii nelimitate pentru toate tipurile de transport în comun din zona Île-de-France, incluzând metrouri, RER, tramvaie și autobuze. Prețul lui este de 13.90 euro pe zi pentru trei zone (includ Parisul și suburbiile apropiate: La Défense, Saint-Denis Basilique, Le Bourget).

Nu ratați!

Turnul Eiffel – simbolul Parisului și al Franței. Admirați-l și fotografiați-l de jos, dar și urcați până la ultimul lui nivel pentru a vă bucura de o panoramă superbă a orașului. Turnul este foarte frumos după apus, când se aprind luminile. De la arc, urmează Champs-Élysées, pe lângă buticuri și magazine, până ajungi la Place de la Concorde, una dintre cele mai mari piețe din Paris.

La Defense – cartierul de afaceri al orașului, cu clădiri de birouri și hoteluri cu design nălucitor.

Grădinile Luxemburg – locul perfect pentru relaxare și plimbări în aer liber. Aici întâlniți o mare de flori, alei pline de verdeață, băncuțe unde puteți citi în liniște o carte…

Bazilica Sacré-Coeur – aceasta se află în cel mai înalt punct al orașului, pe dealul Montmartre, și oferă vederi impresionante asupra Parisului.

Catedrala Notre-Dame – unul dintre cele mai vizitate monumente din Paris. Se află în Île de la Cité și impresionează prin arhitectura gotică incredibilă, istorie și măreție, fiind și una dintre cele mai faimoase catedrale din lume.

Muzeul Luvru – considerat cel mai renumit muzeu din lume, cuprinzând opere de artă din perioade diferite. Intrarea principală se află în piramida modernă de sticlă din centrul pieței.

Grădinile de la Versailles – aici ai parte de întinderi uriașe de verdeață cu pomi de diverse modele, flori de toate culorile; ai nevoie de câteva ore pentru a admira tot ce au de oferit.

Grădinile Tuileries – din centrul orașului, sunt cele mai vechi din Franța și sunt construite în stil italian. Au multe alei, flori și locuri de relaxare, fântâni ornate, arbori gigantici. Aici întâlnești și două muzee: Musée de L’Orangerie expune arta secolului XX, accentuând impresionismul și incluzând faimoasa pictură cu nuferi a lui Monet, iar Jeu de Paume se referă la arta modernă.

Disneyland Paris – o stațiune de vacanță și de recreere în Marne-la-Vallée, un oraș nou aflat în zona de est a Parisului. Disneyland Paris include două parcuri tematice, un centru comercial, districtul de mese și de divertisment, dar și șapte hoteluri aflate în proprietatea Disney Resort.

Galeriile Lafayette – locul unde sunt expuse parfumuri și articole de îmbrăcăminte în pas cu moda ale unor renumiți designeri.

Turnul Montparnasse – acesta are aproape 200 m înălțime și oferă o priveliște incredibilă asupra Parisului. Puteți merge și pe terasa clădirii pentru a „atinge” norii. E o senzație de nedescris!

Pantheonul – edificiul este foarte aproape de Grădinile Luxembourg, a fost construit ca biserică în cinstea Sfintei Genoveva, iar apoi a devenit și loc de veci al unor personalități franceze remarcabile. Are o arhitectură neoclasicistă, iar coloanele din față îi oferă o strălucire aparte.